Binefacere si Omenie
Presedinta impreuna cu personalul asociatiei “SĂ ÎMBĂTRÂNIM FRUMOS” - Bucovina sunt preocupati permanent de indentificarea tuturor cazurilor de abandon din zona si din alte zone din Romania. De fiecare data cand depisteaza un copil ori batran abandonat si care se afla in dificultate, acestia sunt preluati, adapostiti, ingrijiti si tratati in mod gratuit si benevol de catre asociatia noastra. Grija fata de semeni in astfel de cazuri ne mobilizeaza si ne obliga sa influentam si alti oameni cu posibilitati, sa faca la fel sau sa daruiasca pentru acestia. Facem multi oameni sa inteleaga ca nu trebuie sa fie indiferenti cand vad sau afla de semeni napastuiti de soarta. Incepand cu presedinta asociatiei si personalul acesteia cu totii dau dovada de omenie si seriozitate maxima in tot ceea ce fac spre binele nevoiasilor. Pentru orice om este extraordinar cand face un bine celor care au nevoie de ajutor. Daruiti si dumneavoastra si nu veti regreta cat ve-ti trai.
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!”
Fiecare cultură are propriile-i credinţe cu privire la dărnicie. Isus le-a spus ucenicilor Săi să-i ajute întotdeauna pe săraci şi pe nevoiaşi. Când averea este obţinută în mod legal, ea trebuie impărţită nu numai cu familia. Responsabilitatea MINB este, în primul rând, de a identifica oamenii cu adevărat nevoiaşi. De aceea este necesară implicarea unor creştini altruişti, temători de Dumnezeu, care să îi găsească pe aceşti potenţiali beneficiari şi să se asigure că ajutorul este îndreptat în direcţia potrivită.
Odată ce acest lucru se întâmplă, următorul pas esenţial este identificarea modului în care oamenii pot fi ajutaţi, astfel încât schimbarea pe care ajutorarea o aduce în viaţa lor să poată fi una permanentă, susţinută. Nu e suficient să faci un gest caritabil pornit din emoţie, din impuls, gest care să ajute o persoană temporar, fără a face o diferenţă de durată. Beneficiarul nu poate fi făcut dependent de cel care-l ajută, aşteptând mereu ajutoare ocazionale. Comunităţile care contribuie la fondarea institutelor educaţionale trebuie să le înveţe pe acestea cum să se dezvolte cu ajutorul donaţiilor iniţiale pentru ca, după o perioadă, să se poată auto-susţine.
O altă piatră de căpătâi a lucrării de ajutorare este anonimatul. Această idee e foarte greu de acceptat astăzi, fiindcă toţi suntem doar oameni şi toţi dorim să fim recunoscuţi, într-un fel sau altul, ca persoane caritabile. Totuşi, un minim de modestie şi rămânerea în umbră este adevăratul semn al adevăratei compasiuni.
În ultimul rând, cea mai bună măsurare şi recunoaştere a carităţii cuiva este atunci când toată zona respectivă, organizaţia sau porţiunea aceea din societate începe să zâmbească, să-şi ridice privirea şi să aibă din nou speranţă.
“Nu merge inaintea mea: s-ar putea sa nu te urmez. Nu merge in spatele meu: s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu !”